CJUE clarifica: legea aplicabila incetarii raportului de munca urmeaza locul efectiv al muncii, chiar daca partile au ales o alta legislatie

Profeanu Laura

18 Dec 2025

Spete pe acelasi subiect

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, printr-o hotarare pronuntata la 11 decembrie 2025 in cauza C-485/24, Locatrans, o interpretare importanta privind determinarea legii aplicabile in litigiile de munca transfrontaliere.

Potrivit deciziei, atunci cand, in cursul executarii contractului, locul obisnuit al muncii se schimba efectiv dintr-un stat in altul, legea ce guverneaza incetarea raportului de munca trebuie sa tina cont de noul loc de desfasurare constanta a activitatii, si nu de legislatia aleasa initial de parti in contract.

Contextul cauzei: un contract incheiat in Luxemburg, o activitate desfasurata preponderent in Franta

Ulterior, pe fondul unui conflict legat de refuzul salariatului de a accepta reducerea programului de lucru, compania a decis incetarea raportului de munca. Angajatul a contestat masura in instantele franceze, sustinand ca dreptul francez este aplicabil, intrucat acolo isi desfasura in mod constant activitatea in perioada relevanta.

Instantele nationale, opinii divergente

Tribunalul muncii din Dijon a analizat cauza prin prisma dreptului luxemburghez, insa Curtea de Apel a considerat ca legea franceza trebuie aplicata, invocand prevederile Conventiei de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale.

In recurs, Curtea de Casatie franceza a sesizat CJUE, solicitand clarificari privind criteriul de determinare a legii aplicabile: trebuie avuta in vedere intreaga durata a raportului de munca, sau doar perioada recenta, in care activitatea s-a desfasurat in mod stabil intr-un singur stat?

Concluzia CJUE: locul efectiv si actual al muncii primeaza

CJUE a retinut ca, atunci cand, in cursul raportului de munca, locul obisnuit al activitatii se modifica, instanta sesizata trebuie sa tina seama de situatia de fapt existenta la momentul aparitiei litigiului.

Astfel, daca activitatea se desfasoara de o perioada semnificativa in mod constant intr-un alt stat, acel stat devine punctul de referinta pentru stabilirea legii aplicabile incetarii contractului.

Curtea a reamintit ca, desi partile pot alege legea aplicabila, aceasta alegere nu poate priva salariatul de protectia conferita de normele imperative ale statului in care el isi desfasoara efectiv munca.

Concluzia potrivit careia legea aplicabila incetarii raportului de munca se determina in functie de noul loc efectiv si stabil al muncii, chiar daca partile au ales o alta lege, rezulta din interpretarea data de CJUE articolelor 3 si 6 din Conventia de la Roma din 1980, asa cum este explicata in motivarea si dispozitivul hotararii C-485/24 - Locatrans.

Desi comunicatul de presa nu include textul integral al hotararii, el reda esenta concluziei Curtii, iar paragraful-cheie este urmatorul (din Press Release No. 155/25, 11 decembrie 2025):

“The Court replies that account should be taken of the new place of work, which is intended to become the habitual place of work, in the examination of all of the circumstances, with a view to determining the law which would be applicable in the absence of a choice made by the parties.”

„Curtea precizeaza ca, in analiza tuturor circumstantelor pentru a stabili legea aplicabila in lipsa unei alegeri a partilor, trebuie sa se tina seama de noul loc de munca, care este destinat sa devina locul obisnuit al muncii.”

De aici deriva ideea ca - daca in timpul raportului de munca locul efectiv al prestarii activitatii s-a mutat intr-un alt stat si acolo s-a stabilizat - atunci instanta trebuie sa ia in considerare acest nou loc pentru a determina legea aplicabila incetarii contractului.

CJUE mai adauga, in acelasi comunicat, o completare privind ordinea criteriilor:

“The first factor [habitual place of work] does not serve to identify a country where, over the course of the employment relationship as a whole, the habitual place of work has moved from one country to another. Reference must therefore be made to the second factor [the place of business through which the employee was engaged] … However, it is for the national court … to determine whether it appears from the circumstances as a whole that the contract of employment is more closely connected with another country.”

„Primul criteriu - locul obisnuit al muncii - nu poate fi folosit pentru a identifica o tara atunci cand, pe parcursul raportului de munca, locul obisnuit s-a mutat dintr-un stat in altul. Trebuie avut in vedere al doilea criteriu, cel al sediului prin care lucratorul a fost angajat (...). Totusi, revine instantei nationale sarcina de a aprecia, tinand cont de ansamblul circumstantelor, daca contractul de munca are o legatura mai stransa cu un alt stat.”

Aceasta a doua parte explica logica CJUE:

- regula de baza (art. 6 din Conventia de la Roma) foloseste locul obisnuit al muncii;

- daca acesta se schimba, trebuie analizat unde se afla legatura cea mai stransa, iar instanta nationala decide, in functie de faptele recente (ex. prestarea constanta a muncii in Franta si afilierea la sistemul social francez).

In sinteza, concluzia centrala („legea aplicabila urmeaza noul loc efectiv al muncii”) se fundamenteaza pe pasajul:

“account should be taken of the new place of work, which is intended to become the habitual place of work” si este coroborata cu explicatia privind aplicarea articolelor 3 si 6 din Conventia de la Roma.

Criterii de analiza pentru instantele nationale

Chiar daca CJUE nu a transat litigiul concret, a stabilit totusi  cadrul de analiza pe care trebuie sa-l urmeze instantele.

Curtea de Casatie franceza urmeaza sa decida daca, in lumina tuturor imprejurarilor, raportul de munca al soferului prezenta legaturi mai stranse cu Franta decat cu Luxemburg. Printre elementele relevante in evaluare se numara:

- locul efectiv si recent al prestarii activitatii;

- durata acestei prestari in noul stat;

- afilierea la sistemul local de securitate sociala;

- eventualele legaturi administrative si profesionale cu noul stat.

Implicatii practice

Hotararea are un impact major pentru angajatorii care deruleaza activitati in mai multe state, in special in domenii precum transporturile rutiere, constructiile sau serviciile mobile.

Acestia trebuie sa evalueze periodic unde se afla centrul efectiv al activitatii salariatilor mobili, pentru a evita litigii privind legea aplicabila si pentru a asigura respectarea normelor sociale si fiscale din statul unde se presteaza munca.

Concluzie

Prin cauza C-485/24 Locatrans, CJUE consolideaza principiul protectiei salariatului in context transfrontalier, aratand ca realitatea faptica prevaleaza asupra formalitatilor contractuale.
Legea aplicabila nu este una „fixata” la momentul semnarii contractului, ci se poate schimba concomitent cu mutarea efectiva a centrului de activitate al lucratorului.

Studii de caz si articole despre cjue