CJUE: Deplasarile impuse de angajator intre un punct fix si locurile de munca variabile reprezinta timp de lucru. Implicatii pentru angajatori si salariati

Profeanu Laura

13 Ian 2026

Spete pe acelasi subiect

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit recent (09 octombrie 2025) intr-o hotarare de referinta (cauza C-110/24), ca intervalul de deplasare dus-intors dintre un punct de intalnire stabilit de angajator si locurile de munca variabile, trebuie tratat ca „timp de lucru”, in sensul art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE.

Decizia are impact direct asupra tuturor activitatilor in care lucratorii nu au un loc fix de munca si in care angajatorul organizeaza in mod strict plecarea, traseul si mijlocul de deplasare.

De ce conteaza aceasta hotarare?

- timp de lucru

- perioada de repaus

Nu exista zone „intermediare”. Orice perioada este ori una, ori cealalta.

Prin urmare, clasificarea unei perioade ca „timp de lucru” are consecinte directe asupra:

- duratei maxime a timpului de lucru,

- repausului zilnic si saptamanal,

- evidentei orelor lucrate,

- obligatiilor de sanatate si securitate in munca.

Atentie: CJUE reaminteste ca directiva nu stabileste cum se remunereaza timpul de lucru - acest aspect ramane la latitudinea statelor membre si a contractelor colective/individuale. Totusi, odata calificat drept „timp de lucru”, intervalul trebuie reflectat in programul de lucru si in repausurile legale.

Situatia care a generat litigiul

Cazul a pornit de la specificul activitatii unei entitati publice spaniole insarcinate cu lucrari in microrezervatii naturale din reteaua Natura 2000. Brigazile de lucratori:

- nu aveau un loc de munca fix, ci interventii zilnice in locatii variabile,

- trebuiau sa se prezinte la ora 8:00 intr-un punct stabilit de angajator („baza”),

- se deplasau impreuna intr-un vehicul al angajatorului, care transporta si echipamentele,

- la finalul lucrarilor (ora 15:00), erau dusi inapoi la „baza”.

Desi contractele individuale prevedeau ca aceste deplasari nu reprezinta timp de lucru, angajatorul recunostea doar traseul de dimineata ca timp de lucru, nu si returul.

Instantele spaniole au avut practici divergente, iar CJUE a fost sesizata pentru a clarifica daca ambele trasee - dus si intors - sunt timp de lucru.

 Cum a argumentat CJUE?

Pentru ca o perioada sa fie considerata „timp de lucru”, trebuie indeplinite trei criterii cumulative:

a) Exercitarea activitatii / functiilor

Curtea a apreciat ca, pentru lucratorii fara loc fix, deplasarea nu este un simplu drum, ci o parte integranta a activitatii.
Daca angajatorul impune ora plecarii, punctul de intalnire, mijlocul de transport, destinatia, atunci deplasarea devine un instrument necesar pentru prestarea muncii.

b) Salariatul se afla la dispozitia angajatorului

Pe durata deplasarii, lucratorii trebuie sa respecte instructiunile angajatorului, nu isi pot gestiona liber timpul, nu se pot dedica intereselor personale.

Deplasarea este „incompresibila” si face parte din organizarea muncii - prin urmare, salariatii sunt la dispozitia angajatorului.

c) Lucratorul se afla la locul de munca

Pentru lucratorii mobili sau fara loc fix, „locul de munca” nu este doar locul fizic de interventie.
Daca deplasarea este indisolubil legata de activitate, drumul dintre punctul stabilit de angajator si santier devine loc de munca in sine.

Concluzia CJUE

Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, trebuie interpretat in sensul ca timpul consacrat traseelor dus?intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna la o ora definita de angajatorul lor si cu un vehicul care apartine acestuia pentru a se deplasa dintr?un loc precis, determinat de acest angajator, la locul in care este furnizata prestatia caracteristica prevazuta de contractul de munca incheiat intre acesti lucratori si angajatorul mentionat trebuie considerat „timp de lucru”, in sensul acestei dispozitii.

Interpretarea se aplica atat traseului de dimineata, cat si celui de intoarcere.

Ce inseamna pentru angajatorii din Romania?

Hotararea este obligatorie pentru toate statele membre si trebuie avuta in vedere in interpretarea legislatiei privind timpul de lucru, inclusiv Codul muncii.

Implicatii practice:

- Lucratorii mobili (echipe de interventii, mentenanta, tehnicieni, constructii, servicii la domiciliul clientului, agricultura etc.): Daca angajatorul controleaza deplasarea, intervalul devine timp de lucru.

- Programe de lucru si evidente: Angajatorii trebuie sa includa in registrul de evidenta a orelor de munca si aceste intervale.

- Repausul zilnic/saptamanal: Timpul de deplasare poate afecta dreptul la repaus, ceea ce necesita reorganizarea programului.

- Negocieri colective / contracte individuale: Clauzele care exclud deplasarea din timpul de lucru pot fi contrare interpretarii CJUE.

- Remuneratia: Ramane reglementata de legislatia nationala. Totusi, daca perioada este timp de lucru, poate influenta orele suplimentare.

Concluzie

Decizia CJUE in cauza C-110/24 clarifica definitiv un aspect important pentru lucratorii fara loc fix: deplasarile impuse de angajator fac parte din timpul de lucru.

Pentru angajatori, hotararea impune o reevaluare a modului in care se organizeaza activitatea, a programelor de lucru si a procedurilor interne privind deplasarile.

Pentru salariati, decizia reprezinta o garantie suplimentara privind respectarea dreptului la sanatate, securitate si repaus.

Studii de caz si articole despre cjue