Esalonarea clasica la plata dupa Legea 239/2025: contractul de fideiusiune creeaza blocaje in practica. CCF solicita clarificari urgente

Profeanu Laura

26 Feb 2026

Spete pe acelasi subiect

Introducerea obligatiei prezentarii unui contract de fideiusiune pentru accesarea esalonarii clasice la plata reprezinta una dintre cele mai importante modificari aduse Codului de procedura fiscala prin Legea nr. 239/2025, in vigoare de la 18 decembrie 2025. Desi scopul declarat al legiuitorului a fost cresterea gradului de recuperare a creantelor bugetare, aplicarea practica a noilor reguli genereaza numeroase dificultati.

Camera Consultantilor Fiscali (CCF) semnaleaza ca lipsa unor clarificari oficiale conduce la interpretari diferite la nivelul organelor fiscale si, implicit, la blocarea sau intarzierea solutionarii cererilor de esalonare. Problematica a fost detaliata in adresa CCF  nr. 10391 din 24.02.2026, transmisa Ministerului Finantelor si ANAF.

Ce a schimbat Legea 239/2025

Prin acest mechanism, beneficiarii reali devin garanti ai obligatiilor fiscale ale firmei, contractul constituie titlu executoriu, statul isi consolideaza sansele de recuperare a creantelor neacoperite prin alte garantii.

Documentul trebuie depus in termene precise stabilite de Codul de procedura fiscala, de regula dupa comunicarea acordului de principiu sau a certificatului de atestare fiscala, conform alin. 1 din art. 193 indice 1 din Codul de procedura fiscala, care prevede ca debitorul (persoana juridica) trebuie sa prezinte un contract de fideiusiune incheiat in forma autentica cu beneficiarul real (beneficiarii reali), astfel:

- in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii acordului de principiu, in cazul in care debitorul trebuie sa achite obligatii fiscale administrate de organul fiscal, care nu fac obiectul esalonarii la plata, cu anumite exceptii (cele prevazute la art. 184 alin. (6) lic. c) si lit. d);

- in termen de cel mult 5 zile de la data comunicarii certificatului de atestare fiscala, in cazul in care debitorul nu detine in proprietate bunuri in vederea constituirii de garantii ori acestea sunt insuficiente;

- in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii acordului de principiu, in cazul in care debitorul persoana juridica a fost infiintat cu mai putin de 12 luni anterior depunerii cererii de esalonare la plata;

- in termen de 10 zile de la data comunicarii acordului de principiu, in cazul in care debitorul a solicitat modificarea deciziei de esalonare la plata;

- pana la data depunerii cererii de mentinere a valabilitatii esalonarii la plata.

Problemele identificate in practica

Potrivit CCF, dificultatile tin atat de existenta obligatiei, cat si de modul neclar in care aceasta trebuie aplicata. Principalele aspecte controversate sunt urmatoarele.

1. Partile contractului de fideiusiune

Noua reglementare fiscala se abate de la conceptia clasica din Codul civil.

In dreptul civil, fideiusiunea este un contract intre fideiusor si creditor. In schimb, Codul de procedura fiscala prevede ca, pentru esalonarea la plata, contractul se incheie intre debitorul persoana juridica si beneficiarul real (fideiusor), organul fiscal nu este parte la contract, ci beneficiar indirect.

CCF considera ca norma fiscala speciala trebuie sa prevaleze asupra celei civile generale. Prin urmare, interpretarea corecta ar fi ca nu este necesara participarea autoritatii fiscale la semnarea contractului. Aceasta solutie are si o justificare practica: ar evita implicarea functionarilor fiscali in procedura notariala, ceea ce ar fi dificil de gestionat administrativ.

2. Trebuie fideiusorul sa dovedeasca solvabilitatea?

O alta neclaritate majora priveste capacitatea patrimoniala a fideiusorului. Codul de procedura fiscala nu contine o prevedere expresa in acest sens. In lipsa acesteia, ar putea deveni aplicabile regulile din Codul civil, care impun, in mod obisnuit, ca fideiusorul sa fie capabil sa acopere obligatia garantata.

Totusi, CCF subliniaza o diferenta:

- pentru persoanele juridice, fideiusorul (beneficiarul real) este stabilit direct de lege, nu ales de debitor;

- in astfel de situatii, dreptul civil prevede ca nu este necesara demonstrarea capacitatii patrimoniale;

- fideiusorul raspunde oricum cu intreg patrimoniul sau.

In schimb, pentru debitorii persoane fizice - care isi pot alege fideiusorul - dovada capacitatii patrimoniale ramane obligatorie.

3. Se aplica obligatia si pentru contribuabilii cu risc fiscal mic?

Pentru esalonarile acordate debitorilor cu risc fiscal redus, legislatia nu prevede explicit necesitatea contractului de fideiusiune. Cu toate acestea, analiza sistematica a normelor conduce la o concluzie diferita.

In cazul acestor esalonari, garantiile solicitate pot acoperi doar aproximativ 20% din datorie, restul creantelor ramane neacoperit, desi scopul legii este tocmai asigurarea recuperarii acestor sume.

De aceea, CCF apreciaza ca si in aceasta situatie contractul de fideiusiune devine necesar pentru partea negarantata, chiar daca obligatia nu este formulata explicit.

Riscurile unei aplicari neunitare

Lipsa clarificarilor oficiale produce consecinte directe, precum:

- cereri de esalonare ramase nesolutionate;

- solicitari diferite de la o administratie fiscala la alta;

- costuri suplimentare pentru contribuabili;

- incertitudine juridica pentru beneficiarii reali care devin fideiusori.

Concluzie

Contractul de fideiusiune introdus prin Legea 239/2025 marcheaza o schimbare fundamentala in filosofia esalonarii la plata: responsabilitatea pentru datoriile fiscale ale societatilor este extinsa catre beneficiarii reali. Desi mecanismul poate consolida disciplina fiscala si recuperarea creantelor, implementarea sa fara norme clare risca sa transforme o facilitate fiscala intr-un obstacol administrativ. Clarificarile oficiale sunt necesare pentru ca procedura sa functioneze eficient si predictibil, atat pentru contribuabili, cat si pentru administratia fiscala.

Studii de caz si articole despre esalonare la plata