ICCJ: AJOFM nu poate refuza incheierea conventiei pentru acordarea subventiilor prevazute de Legea nr. 76/2002 invocand lipsa fondurilor bugetare

Profeanu Laura

25 Iun 2026

Spete pe acelasi subiect

Prin Decizia nr. 8 din 18 mai 2026, publicata in Monitorul Oficial nr. 516 din 23 iunie 2026, Inalta Curte de Casatie si Justitie, solutionand un recurs in interesul legii, a stabilit ca incheierea conventiei dintre angajator si agentia pentru ocuparea fortei de munca nu este conditionata de existenta sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj.

Hotararea unifica practica instantelor si clarifica modul de interpretare a art. 95 alin. (1 1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, coroborat cu art. 59 din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 174/2002.

Care a fost problema de drept?

In practica, unele agentii judetene pentru ocuparea fortei de munca au interpretat aceasta dispozitie in sensul ca nu pot incheia conventia prevazuta de art. 59 alin. (1) din HG nr. 174/2002 daca fondurile bugetare aferente masurilor de stimulare erau epuizate. In schimb, alte instante au apreciat ca limitarea bugetara priveste exclusiv plata efectiva a subventiei, iar nu incheierea conventiei.

O astfel de practica neunitara, a determinat promovarea recursului in interesul legii.

Ce prevede Legea nr. 76/2002?

Potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata:

-someri in varsta de peste 45 de ani;

-someri parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale;

-someri de lunga durata;

-tineri NEET;

-persoane aflate in situatiile prevazute la art. 16 lit. g),

beneficiaza lunar, timp de 12 luni, de subventia prevazuta de lege, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu pentru cel putin 18 luni.

Pentru acordarea acestor drepturi, art. 59 alin. (1) din HG nr. 174/2002 obliga angajatorul sa incheie o conventie cu AJOFM, potrivit modelului prevazut in Anexa nr. 19, in termen de 12 luni de la data angajarii persoanei. Acelasi articol stabileste ca acest termen este unul de decadere.

Ce a stabilit Inalta Curte?

Prin dispozitivul Deciziei nr. 8/2026, ICCJ a stabilit urmatoarea interpretare obligatorie:

„In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002 si art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, incheierea conventiei dintre angajatori si agentiile pentru ocuparea fortei de munca (...) nu este conditionata de existenta sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie.”

In motivarea deciziei, instanta suprema explica faptul ca art. 95 alin. (1 1) din Legea nr. 76/2002 reglementeaza exclusiv executarea obligatiei de plata, nu si existenta dreptului angajatorului si nici posibilitatea de a incheia conventia. ICCJ arata expres ca textul legal „conditioneaza doar plata efectiva a stimulentelor, fara incidenta asupra recunoasterii dreptului in substanta sa, drept care izvoraste din lege”.

De ce este important termenul de 12 luni?

Un argument central al Inaltei Curti priveste natura juridica a termenului prevazut de art. 59 alin. (1) si (2) din HG nr. 174/2002.

ICCJ arata ca termenul de 12 luni este un termen de decadere, insa aceasta sanctiune poate interveni numai daca angajatorul nu isi exercita dreptul in termen, respectiv nu solicita incheierea conventiei si nu depune documentatia necesara.

In schimb, daca angajatorul si-a indeplinit obligatiile legale in termen, nu poate pierde dreptul daca autoritatea administrativa refuza incheierea conventiei invocand lipsa fondurilor.

Instanta arata ca o asemenea interpretare ar transforma decaderea intr-o sanctiune determinata de conduita unei terte persoane, ceea ce contravine regulilor generale privind decaderea reglementate de art. 2545 alin. (2) din Codul civil.

Cum a interpretat ICCJ raportul dintre Legea nr. 76/2002 si Legea finantelor publice?

In motivare, ICCJ analizeaza si raportul dintre art. 95 alin. (1 1) din Legea nr. 76/2002 si art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, care stabileste ca angajarea si efectuarea cheltuielilor bugetare se realizeaza numai in limita creditelor aprobate.

Instanta concluzioneaza ca respectarea disciplinei bugetare priveste efectuarea platilor, nu poate constitui un motiv pentru refuzul incheierii conventiei. Prin urmare, lipsa creditelor bugetare poate conduce la amanarea platii subventiei, dar nu justifica nerecunoasterea dreptului conferit de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002.

Consecinte pentru angajatori

In urma Deciziei nr. 8/2026, agentiile pentru ocuparea fortei de munca nu mai pot invoca lipsa fondurilor pentru a refuza incheierea conventiei prevazute de art. 59 din HG nr. 174/2002, atunci cand angajatorul indeplineste conditiile prevazute de art. 85 din Legea nr. 76/2002 si depune cererea si documentatia necesara in termenul de 12 luni prevazut de normele metodologice.

In aceste situatii, conventia trebuie incheiata, iar plata subventiei se va realiza cu respectarea regulilor privind executia bugetara.

Concluzie

Prin Decizia nr. 8/2026, Inalta Curte traseaza o delimitare clara intre recunoasterea dreptului si executarea obligatiei de plata. Dreptul angajatorului de a beneficia de masurile de stimulare prevazute de art. 85 din Legea nr. 76/2002, nu poate fi conditionat de existenta fondurilor disponibile la momentul solicitarii incheierii conventiei. Limitarea instituita de art. 95 alin. (1 1) din aceeasi lege, opereaza exclusiv in ceea ce priveste plata efectiva a sumelor, iar nu asupra obligatiei AJOFM de a incheia conventia atunci cand sunt indeplinite conditiile legale.

Studii de caz si articole despre conventie