Reclasificarea imprumuturilor intra-grup ca aport la capital: ce se intampla cu impozitul pe veniturile nerezidentilor aferent dobanzilor?

In ultimii ani, inspectiile fiscale in materia preturilor de transfer au adus in atentia contribuabililor o problematica din ce in ce mai frecventa: reclasificarea, totala sau partiala, a unor imprumuturi intra-grup acordate de societati afiliate nerezidente ca fiind, in realitate, contributii la capitalurile proprii.

O astfel de abordare genereaza consecinte fiscale importante, in special din perspectiva impozitului pe profit. Totusi, apare o intrebare la fel de importanta, pentru care legislatia actuala nu ofera un raspuns explicit: care este tratamentul fiscal al dobanzilor aferente componentei de finantare reclasificate?

O situatie intalnita in practica

Sa presupunem ca o societate din Romania este finantata de societatea-mama dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene. In urma unei inspectii fiscale, autoritatea apreciaza ca nivelul finantarii depaseste ceea ce ar fi acceptat un creditor independent intr-o tranzactie desfasurata in conditii de piata.

Analiza este realizata pe baza indicatorilor utilizati in practica preturilor de transfer, precum gradul de indatorare, capacitatea de rambursare, raportul dintre imprumut si EBITDA, raportul dintre imprumut si active sau alti indicatori de comparabilitate.

Ca urmare, organul fiscal stabileste ca partea excedentara a finantarii nu reprezinta, din punct de vedere economic, un imprumut, ci o contributie la capitalurile proprii, aplicand prevederile art. 11 din Codul fiscal.

Consecinta imediata este cunoscuta: cheltuielile cu dobanda aferente componentei reclasificate devin nedeductibile la calculul impozitului pe profit, iar baza impozabila este ajustata corespunzator.

Intrebarea care ramane deschisa

Daca finantarea nu mai este considerata, din punct de vedere fiscal, un imprumut, se pune firesc intrebarea daca sumele platite cu titlu de dobanda isi mai pastreaza aceeasi natura juridica si fiscala.

Cu alte cuvinte, daca tranzactia principala este reclasificata ca aport la capital, este corect ca remuneratia acesteia sa continue sa fie tratata drept dobanda? Intrebare are implicatii directe asupra aplicarii Titlului VI din Codul fiscal privind impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti.

O posibila lipsa de coerenta fiscala

In practica apar situatii in care aceeasi tranzactie produce efecte fiscale diferite, in functie de categoria de impozit analizata.

Astfel, pentru impozitul pe profit, autoritatea fiscala poate considera ca o parte din finantare reprezinta capital propriu si, in consecinta, respinge deductibilitatea dobanzii. In acelasi timp insa, din perspectiva impozitului pe veniturile nerezidentilor, aceleasi sume pot continua sa fie tratate ca dobanzi, fiind supuse regulilor specifice de impozitare la sursa.

O asemenea abordare ridica semne de intrebare privind consecventa aplicarii principiului prevalentei continutului economic asupra formei juridice, consacrat de art. 11 din Codul fiscal.

Exista o reglementare expresa?

In prezent, Codul fiscal reglementeaza posibilitatea autoritatilor fiscale de a reclasifica tranzactiile astfel incat acestea sa reflecte continutul lor economic.

Cu toate acestea, legislatia nu stabileste in mod expres daca aceasta reclasificare trebuie sa produca efecte si asupra naturii fiscale a dobanzilor aferente finantarii reclasificate si, implicit, asupra tratamentului aplicabil din perspectiva impozitului pe veniturile nerezidentilor.

Lipsa de claritate conduce la interpretari diferite in practica, cu impact atat asupra contribuabililor, cat si asupra autoritatilor fiscale.

De ce sunt necesare clarificari?

Problema depaseste sfera deductibilitatii cheltuielilor cu dobanzile.

Ea influenteaza:

-obligatiile privind impozitul pe veniturile nerezidentilor;

-aplicarea conventiilor pentru evitarea dublei impuneri;

-aplicarea directivelor europene relevante;

-riscul aparitiei unor tratamente fiscale asimetrice intre Romania si statul de rezidenta al creditorului.

In lipsa unor reguli explicite, contribuabilii se confrunta cu solutii diferite in functie de abordarea adoptata in cadrul fiecarei inspectii fiscale.

Concluzie

Reclasificarea unui imprumut intra-grup ca aport la capital, reprezinta una dintre cele mai complexe problematici din domeniul preturilor de transfer si al fiscalitatii internationale.

Daca natura economica a finantarii este modificata prin aplicarea art. 11 din Codul fiscal, este firesc sa existe o analiza coerenta si asupra naturii fiscale a sumelor platite pentru aceasta finantare, inclusiv din perspectiva impozitului pe veniturile nerezidentilor. O abordare unitara ar contribui la cresterea predictibilitatii fiscale si la reducerea riscului unor interpretari divergente.

Necesitatea acestor clarificari a fost semnalata inclusiv la nivel institutional. In acest sens, Camera Consultantilor Fiscali a transmis Ministerului Finantelor Adresa nr. 11469 din 1 iulie 2026, prin care a solicitat completarea si dezvoltarea cadrului legal privind tratamentul fiscal aplicabil dobanzilor aferente imprumuturilor intra-grup reclasificate ca aport la capital, precum si constituirea unui grup de lucru pentru clarificarea acestor aspecte.