Guvernul a avizat favorabil initiativa privind insolventa persoanelor fizice

02 Oct 2014
Guvernul a avizat favorabil o initiativa legislativa, initiata de un deputat PSD, privind insolventa persoanelor fizice, in conditiile in care in ultimii doi ani s-a angajat constant fata de FMI, in scrisorile de intentie, sa faca toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de initiative.
Avizul favorabil este acordat in contextul in care premierul Victor Ponta a declarat, in vara acestui an, ca Romania nu va avea nevoie sa reinnoiasca acordul cu Fondul Monetar International (FMI), care ajunge la final anul viitor.
In ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe initiative legislative pe aceasta tema.
In proiect se arata ca romanii care au datorii sau credite si rate la banci trebuie sa beneficieze de reglementari clare si coerente care sa protejeze persoanele fizice, debitori de buna credinta, de situatia in care, sufocati de cumulul de datorii pe care trebuie sa le ramburseze, ajung in imposibilitate de plata.
Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fara activitati antreprenoriale, aflate in insolventa, prin intermediul rambursarii datoriilor in baza unui plan ori prin intermediul lichidarii bunurilor respectivilor debitori.
"Executarea silita trebuie sa fie o procedura aplicata numai in ultima instanta, atunci cand debitorul persoana fizica nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, sa-si respecte angajamentele de la momentul contractarii creditului", se arata in proiect.
Debitorul va fi considerat in imposibilitate de a-si achita datoriile la scadenta daca este incapabil sa isi achite doua sau mai multe datorii, fata de doi sau mai multi creditori, in decurs de peste 30 de zile de la data scadenta a acestora. in aceasta situatie, va avea dreptul sa depuna o cerere de "insolventa" si o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.
Instanta nu va putea refuza deschiderea procedurii de insolventa exclusiv in temeiul faptului ca debitorul nu are destule bunuri sa acopere costurile procedurii, costurile urmand astfel sa fie suportate de catre stat.
In ultimii doi ani, inclusiv in scrisoarea de intentie convenita cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana in primavara acestui an, Guvernul s-a angajat ca va lua toate masurile pentru a nu fi adoptata o legislatie privind falimentul personal si nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv ca ar putea fi "subminata" disciplina de plata a ratelor la credite.
"Deoarece mentinerea disciplinei de creditare printre debitori contribuie semnificativ la consolidarea stabilitatii financiare, vom face toate eforturile sa evitam adoptarea initiativelor legislative privind insolventa personala, care creeaza un hazard moral si sunt deschise spre abuzuri la scara larga de catre debitori, ceea ce ar submina disciplina de creditare", se angaja constant Guvernul.
Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta London Economics pentru Comisia Europeana, contractat in 2011 si finalizat anul trecut, Romania este una dintre putinele tari europene unde nu exista o legislatie privind insolventa persoanelor fizice, care nu beneficiaza de nicio forma de protectie in fata creditorilor odata ce ajung in situatia de a nu-si mai putea onora obligatiile financiare.
Desi FMI neaga ca s-ar fi implicat in aceasta dezbatere, raportul London Economics aminteste ca in scrisorile atasate acordului se mentioneaza ca guvernul va continua consultarile cu FMI si Comisia Europeana inainte de a introduce masuri precum cele prezente in proiectul privind legea insolventei personale, care ar putea creste indisciplina in randul debitorilor.
Banca Nationala, care s-a opus de asemenea initiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar si posibilitatea ca bancile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, sa ceara mai multe garantii pentru credite si sa restrictioneze accesul la finantare.US Commercial Service, agentie a guvernului SUA, noteaza ca numarul insuficient de judecatori si avocati specializati in proceduri de faliment ingreuneaza procesul judiciar in astfel de cazuri si impiedica de multe ori solutionarea in mod consecvent a dosarelor.
De asemenea, exista motive de ingrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face fata numarului ridicat de dosare care ar ajunge in instanta in baza unei legi a falimentului personal.
Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.
Romania a incheiat cu succes, in ultimii patru ani, doua acorduri cu FMI, UE si Banca Mondiala, in valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea acord, semnat in 2011 si finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autoritatile optand sa nu acceseze fondurile puse la dispozitie de creditorii externi.
Mai multi analisti contactati recent de MEDIAFAX au apreciat ca exista un mare risc ca acordul cu FMI sa fie rupt daca Executivul va pune in aplicare masuri electorale.
Sursa: Mediafax
Cum vi s-a parut articolul?
Continutul, designul, structura, precum si materialele PortalCodulFiscal.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Newsletter PortalCodulFiscal.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul PortalCodulFiscal.ro si primesti cadou Raportul special "Legea Austeritatii 2025. Raspunsuri pentru contabili"!
Studii de caz si articole despre modificari fiscale
Val de schimbari fiscale anuntat pentru perioada urmatoare: cresteri de TVA, impozit pe dividende si alte masuri cu impact bugetar
de
Profeanu Laura
02 Iul 2025
Guvernul Romaniei pregateste un amplu pachet de reforme fiscale si bugetare, cu aplicabilitate incepand chiar din luna august 2025. Premierul Ilie Bolojan a prezentat public principalele directii ale acestor schimbari, subliniind ca obiectivul principal este cresterea veniturilor la bugetul de stat si reducerea cheltuielilor nesustenabile.
Potrivit declaratiilor oficiale, setul de masuri ...
Modificari fiscale 23 - 29 iunie 2025
de
Irina Dumitrescu
30 Iun 2025
O.M.F. nr. 758/2025 pentru abrogarea Ordinului ministrului cercetarii, inovarii si digitalizarii, al ministrului educatiei, al ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului finantelor nr. 20.463/3.964/967/1.415/2023 privind incadrarea in activitatea de creare de programe pentru calculator
Publicat in: M.Of. nr. 591 din 25.06.2025
Ce prevede: Intrucat scutirea de impozit ...
Stabilirea din oficiu a TVA datorata de catre persoanele impozabile care aveau obligatia depunerii D311 si care nu si-au indeplinit aceasta obligatie
de
Profeanu Laura
11 Mai 2024
ANAF se pregateste sa implementeze noi masuri de monitorizare si impunere din oficiu a TVA pentru contribuabilii care nu isi indeplinesc obligatiile legale privind TVA in perioada in care sunt declarati inactivi sau in perioada in care le este anulat codul de TVA, conform art. 11 alin. 6 si 8 din Codul fiscal.
Conform art. 324 alin. 10) lit. a) si b) din Codul fiscal, persoanele impozabile al ...
Modificari importante privind deducerea TVA din facturile emise pe numele salariatilor aflati in deplasare
de
Profeanu Laura
27 Apr 2024
In contextul adoptarii generalizate a sistemului e-Factura, Ministerul Finantelor propune eliminarea posibilitatii deducerii TVA din facturile emise pe numele salariatilor aflati in deplasare.
In acest sens, un proiect de Hotarare de Guvern initiat recent de Ministerul Finantelor, propune abrogarea alineatului 7) de la pct. 69 din Normele metodologice, care prevede ca o ...
Modificari privind ajustarea bazei de impozitare, in vigoare cu 08 martie 2024
de
Profeanu Laura
12 Mar 2024
Pe 8 martie 2024, Codul fiscal a fost modificat in privinta ajustarii bazei de impozitare pentru TVA, in contextul reducerilor de pret acordate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Aceste schimbari reflecta o incercare de a alinia legislatia fiscala nationala cu cea a Uniunii Europene si jurisprudenta Curtii de Justitie a UE.
Inainte de aceasta actualizare, ajustarea bazei de ...
20Ian2024
Contract de inchiriere spatiu cu doi coproprietari (soti)
de
Mariana Prejbeanu
valabil la 20 Ian 2024
Intrebare: Am inchiriat un spatiu si pe contractul de inchiriere apar ambii soti proprietari, cu cota parte de 50%. Prin prisma modificarilor din 2024 privind impozitul cu retinere la sursa, cum ar trebui sa procedez, sa impozitez suma virata lunar si apoi, sa declar la sfarsitul anului in D205 ambii soti, impartind venitul si impozitul la 2? Virarea venitului din chirie il fac intr-un singur cont comunicat ...
Vezi toate studiile de caz despre modificari fiscale keyboard_double_arrow_right