Mirosurile intra din nou in atentia autoritatilor: metodologie si plan de gestionare in consultare publica

Dupa ani de amanari, Ministerul Mediului a publicat in transparenta doua proiecte importante pentru aplicarea Legii nr. 123/2020, cunoscuta drept „Legea mirosurilor”: Metodologia de stabilire a nivelului de disconfort olfactiv si Planul de gestionare a disconfortului olfactiv.

Desi legea prevedea ca aceste norme sa fie elaborate in cel mult sase luni de la intrarea sa in vigoare (iulie 2020), procesul a fost intarziat aproape cinci ani. Practic, fara aceste norme, legea nu a putut fi aplicata, iar autoritatile nu au avut instrumentele necesare pentru a sanctiona sau corecta situatiile de disconfort olfactiv.

Cum este definit si masurat disconfortul olfactiv

Metodologia propune o abordare mixta, ce combina evaluarea subiectiva – prin perceptia populatiei afectate, jurnale de mirosuri si sondaje – cu evaluarea obiectiva, realizata prin masuratori standardizate (olfactometrie dinamica si metode de inspectie pe teren, conform standardelor europene).

Un rol central il au factorii FIDOL (Frecventa, Intensitate, Durata, Ofensivitate, Locatie), care permit descrierea impactului mirosurilor asupra oamenilor. De asemenea, metodologia stabileste praguri de expunere admisibile, adaptate la specificul zonelor (rezidentiale, mixte, industriale) si la sensibilitatea receptorilor, precum scoli, spitale sau zone turistice.

Reclamatiile cetatenilor - punctul de pornire al investigatiilor

Orice persoana care se considera afectata de un miros persistent va putea completa un jurnal al mirosurilor, pe o perioada de cateva saptamani, si il va transmite Directiei de Sanatate Publica. In baza acestor date, autoritatile vor investiga plangerea, parcurgand pasi clari: verificari la fata locului, evaluarea factorilor FIDOL, identificarea sursei si verificarea conformitatii cu autorizatiile de mediu.

Aceasta abordare pune accent pe experienta directa a cetatenilor, recunoscand perceptia publicului ca indicator principal al existentei disconfortului olfactiv.

Planul de gestionare - obligatie pentru operatorii economici

Cel de-al doilea document aflat in dezbatere vizeaza operatorii economici. Acestia vor fi obligati sa elaboreze un plan de gestionare a disconfortului olfactiv, document care trebuie sa includa:

- sursele de miros identificate si monitorizate;

- masuri tehnologice (biofiltre, instalatii de spalare a gazelor), operationale (intretinerea echipamentelor, gestionarea deseurilor) si urbanistice (planificarea zonelor de protectie);

- modalitati de monitorizare periodica si actualizare a planului;

- proceduri de raspuns la sesizarile cetatenilor .

Planul va fi obligatoriu nu doar pentru instalatiile noi, ci si pentru cele existente, mai ales acolo unde exista receptori sensibili sau unde comunitatea a formulat reclamatii.

Autoritatile si costurile

Metodologia atrage atentia si asupra responsabilitatii autoritatilor publice locale si centrale, care trebuie sa asigure monitorizarea si aplicarea masurilor. In plus, se introduce obligatia unei analize cost–beneficiu, pentru ca solutiile tehnologice impuse companiilor sa fie justificate si proportionale cu impactul asupra comunitatii.

Ce urmeaza

Cele doua proiecte se afla in prezent in consultare publica. Pentru a deveni aplicabile, ele trebuie aprobate prin ordin al ministrului Mediului si publicate in Monitorul Oficial. Abia dupa acest pas, Legea mirosurilor va putea fi pusa in aplicare efectiv, oferind un cadru clar pentru combaterea situatiilor de disconfort olfactiv.